Conform prevederilor Noului Cod Civil, divorțul poate fi realizat și în fața notarului public, dacă există acordul ambilor soți. Notarul are competența de a constata desfacerea căsătoriei și de a elibera certificatul de divorț, inclusiv în cazul în care există copii minori.

Condiții generale:

  • Divorțul poate fi realizat doar în baza acordului soților;
  • Notarul trebuie să aibă sediul în circumscripția judecătoriei în care s-a încheiat căsătoria sau unde se află ultima locuință comună a soților;
  • Soții trebuie să se prezinte personal pentru depunerea cererii și pentru stăruința în divorț;
  • Prin excepție, cererea poate fi depusă de un mandatar, în baza unei procuri autentice;
  • După depunerea cererii, se acordă un termen de reflecție de 30 de zile.

Divorț cu copii minori

Divorțul este posibil și în cazul existenței copiilor minori, dacă:

  • Soții sunt de acord asupra desfacerii casatoriei, a numele purtat după divorț;
  • Există acord privind:
  • Exercitarea autorității părintești (de regulă, comună);
  • Locuința copiilor după divorț;
  • Programul de vizită al părintelui separat;
  • Contribuția părinților la cheltuielile legate de creșterea, educația și pregătirea profesională a copiilor.

În aceste cazuri, notarul:

  • Solicită ancheta socială de la autoritatea tutelară competentă;
  • Atașează proiectul acordului parental la dosarul de divorț.

Art. 529 Cod Civil stabilește și limitele contribuției părintelui la întreținerea copilului:

  • ¼ din venitul net pentru 1 copil;
  • ⅓ pentru 2 copii;
  • ½ pentru 3 sau mai mulți copii (fără a depăși 50% din venitul net al părintelui obligat).

Acte necesare pentru divorț la notar

  • Actele de identitate ale soților;
  • Certificatele de naștere și căsătorie ale soților;
  • Certificatele de naștere ale copiilor minori (dacă există);
  • Dovada ultimei locuințe comune (prin acte de identitate sau declarație notarială);
  • Raportul de anchetă socială (doar dacă sunt copii minori);
  • Procură autentică (dacă cererea este depusă de mandatar).

Pentru programări și informații suplimentare, contactați biroul nostru notarial.

Biroul notarial vă recomandă să transmiteți, în prealabil, toate documentele necesare redactării actului notarial prin email sau prin formularul de contact pentru pregătirea eficientă a actului și reducerea timpului de procesare la momentul semnării.

Prin transmiterea documentelor, vă exprimați acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, în conformitate cu legislația aplicabilă în domeniul protecției datelor.

La momentul prezentării la sediul Societății Profesionale Notariale Maria Velicu și Asociații este necesar să aveți asupra dumneavoastră toate documentele solicitate în original.

Contact Societatea Profesională Notarială Velicu, Vasiu și Asociații

Pentru programări și informații suplimentare despre procedura divorțului și costuri, vă rugăm să ne contactați.

Programări
Loading...