Copii conforme cu originalul, recunoscute legal
Legalizăm copii de pe înscrisuri originale, integrale sau parțiale, pentru utilizare în relația cu instituții publice sau private.
Printre procedurile notariale frecvent solicitate se numără legalizarea copiilor de pe înscrisuri, efectuarea și legalizarea traducerilor, precum și legalizarea semnăturilor de pe documente.
Legalizarea copiilor de pe înscrisuri originale
În conformitate cu Legea nr. 36/1995, „Notarul public eliberează copii legalizate numai de pe înscrisurile originale prezentate de părţi, astfel cum au fost emise în starea lor iniţială, după confruntarea copiei cu originalul.”
Copiile legalizate pot fi eliberate atât integral, cât și parțial, cu condiția să nu se modifice sau denatureze înțelesul documentului. Partea reprodusă parțial va fi marcată cu mențiunea „EXTRAS”.
- În cazul legalizării copiilor de pe acte de identitate sau titluri de călătorie, în încheierea legalizării se va menționa și scopul pentru care va fi folosită copia.
- Copiile legalizate de pe acte aflate în arhiva biroului notarial au valabilitate de 6 luni.
- Pentru înscrisurile întocmite într-o limbă străină, acestea trebuie însoțite de o traducere autorizată în limba română, realizată de un traducător autorizat.
Alte aspecte importante
- Sentințele și deciziile instanțelor de judecată se legalizează exclusiv de către instanța emitentă.
- Notarul public poate elibera copii legalizate și de pe traducerile păstrate în arhiva biroului notarial, conform procedurilor legale.
- Pentru legalizarea copiei se va depune o cerere în care se specifică numărul exemplarelor solicitate. Un exemplar legalizat se păstrează în arhiva notarului.
Pentru programări și informații suplimentare, contactați biroul nostru notarial.
Biroul notarial vă recomandă să transmiteți, în prealabil, toate documentele necesare redactării actului notarial prin email sau prin formularul de contact pentru pregătirea eficientă a actului și reducerea timpului de procesare la momentul semnării.
Prin transmiterea documentelor, vă exprimați acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, în conformitate cu legislația aplicabilă în domeniul protecției datelor.
La momentul prezentării la sediul Societății Profesionale Notariale Maria Velicu și Asociații este necesar să aveți asupra dumneavoastră toate documentele solicitate în original.
Contact Societatea Profesională Notarială Velicu, Vasiu și Asociații
Pentru detalii privind eliberarea copiilor legalizate sau a duplicatelor notariale, te invităm să ne contactezi.
Programări